Din dorința de a înfrumuseța și moderniza intrarea în Săcele dinspre Cheia, peste 1.877.000 lei vor fi investiți în strada Barajului.
Aici, spune primarul Virgil Popa, se vor reabilita trotuarele și accesele, lucrarea constând în refacerea structurii rutiere prin realizarea fundației din balast, a stratului suport, realizarea unei îmbrăcăminți asfaltice și încadrarea părții carosabile cu borduri prefabricate.
Motivele invocate sunt legate de faptul ca trotuarele existente prezintă lățime variabilă, fiind alcătuite din materiale diverse: pietriș, bolovani, contaminate cu pământ, plăci de beton simplu turnate monolit degradate cu crăpături, faianțări și bucăți de dale dislocate.
Totodată, bordurile de încadrare ale trotuarelor sunt din elemente prefabricate de beton aflate în stare avansată de degradare.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 1.877.917 lei, din care construcții – montaj 1.580.285 lei, termenul de executie fiind de 11 luni.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.