Home / Actual / Polițiștii au confiscat o cantitate de 1,50 mc material lemnos după o acțiune de control de 5 ore

Polițiștii au confiscat o cantitate de 1,50 mc material lemnos după o acțiune de control de 5 ore

La data de 25 septembrie 2021, în intervalul orar 11.00 – 16.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice au organizat și desfăşurat o acţiune pe linie de silvicultură pe raza localităților Săcele, Tărlungeni și Zizin din județul Brașov.

Acţiunea a urmărit, în principal, descoperirea persoanelor care taie şi sustrag material lemnos din fondul forestier, care transportă material lemnos fără documente legale, precum şi existenţa şi legalitatea activităților desfășurate de către societățile comerciale ce au ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea materialelor lemnoase.

În urma activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 lei și au dispus măsura confiscării cantității de 1,50 mc material lemnos, acesta fiind predat reprezentanților Ocolului Silvic de pe raza de competență.

De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii au  aplicat 2 sancțiuni contravenționale.

Firmă de confecții din Săcele caută personal calificat

TRAMAR angajează pe mai multe posturi

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia