Incapabilă să asfalteze și să modernizeze drumurile din Săcele, administrației municipiului i-a venit ideea unei expansiuni: să preia (cu forța) zona Dâmbu Morii de la Predeal și apoi să o modernizeze rapid.
Totul, pe modelul unui dictator de țară, care pentru a acoperi lipsurile interne, încercă să cucerească și să subjuge un vecin!
Virgil Popa a anunțat că s-au început discuțiile cu Primăria Predeal pentru a clarifica situația administrativă a întregii enclave Dâmbu Morii.
Dar cu cine a negociat Virgil Popa, nimeni nu poate știi, asta deoarece Predealul este în acest moment un “sat fără câini”.
Oraşul Predeal este a doua localitate din judeţul nostru care ar putea să rămână fără Consiliu Local, după ce prefectul Braşovului, Marian Rasaliu a anunţat că va fi declanşată procedura de dizolvare a acestuia.
De fapt, Predealul își face treaba!
Străzile ce aparțin localității vecine vor fi modernizate, cele săcelene NU!
La începutul anului 2018 s-a semnat contractul de finanțare în valoare de 6 milioane de euro pentru cea de-a doua etapă, care cuprinde 55 de străzi ale Predealului.
Vor fi asfaltate și străzile din Timișul de Sus, Timișul de Jos, Dâmbu Morii și Malul Ursului.
Lucrările au ajuns în Dâmbu Morii, iar strazile ce vor fi modernizate sunt Piatra Mare, Apa Rece, Fagului, Agriselor, Izvorului si Bradului.
O modernizare de care se vor putea bucura și mulți săceleni.
Mai puțin ăia mincinoși de la conducerea municipiului!
Promoție de milioane la Primăria Săcele. Plătești repede, scapi de penalități și dobanzi!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.