Cei aproape 350 de invitați, voluntari, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și școlilor au umplut sala de la Reduta și au petrecut o seară plină de energie și emoții, animată de Onelia Pescaru, prezentatoarea evenimentului dar și oficialitățile prezente și tinerii artiști invitați: trupa Alegria (Săcele), Singing Friends Choir (Săcele), Cristina Rusu, trupa de dans a centrului Împreună din Săcele, La Passion Brașov, Eduard Ungureanu.
De altfel, şi oraşul Săcele a fost puternic reprezentat la acest eveniment. Liviu Romaşcu a obţinut premiul oferit de asociaţia Colors, Bianca Păunescu (Clubul pentru Protectia Naturii şi Turism) a fost aleasă cel mai simpatic voluntar prin voturilor braşovenilor, precum şi echipa de tineri cursanţi ai proiectului “Multimedia-Pregătire pentru viaţă”, dezvoltat de CAN Braşov la Săcele.
Tot din zona oraşului Săcele, nominalizari au primit şi Cristina Varga, la categoria Voluntarul anului, pentru activitatea de la FAST Săcele şi proiectele “Multimedia, Pregătire pentru viaţă” (CAN Brasov) şi “Cupa Roza Vânturilor (CS Babarunca Săcele).
Cel mai râvnit premiu, de supervoluntar al anului a ajuns la Alexandru Voican, nominalizat din partea Fundației Hospice Casa Speranței pentru cei 9 ani neîntrerupți de voluntariat și implicarea sa.
“Am ajuns să fac voluntariat în iarna primului an de facultate. Am zis că pot să fac un bine, pot să fiu de folosit chiar și indirect persoanelor cu boli incurabile. Implicarea mea durează deja de 9 ani.” a declarat Alexandru Voican (foto dreapta), voluntarul anului 2015.
Anul acesta au fost acordate 15 premii la 15 categorii diferite, premianții fiind aleși de către un juriu format din reprezentați ai organizatorilor și instituțiilor publice active în domeniul voluntariatului și de către public pentru categoria „cel mai simpatic voluntar”.
Iată şi lista completă a câștigătorii anului 2015:
Cel mai tânăr voluntar: Andreea David, Fundația Hospice Casa Speranței
Cel mai vârstnic voluntar: Manuela Baghi, Fundația Hospice Casa Speranței
Voluntar cu idei: Laurențiu Troancă, Fundația Comunitară Țara Făgărașului
Cea mai activă organizație: Fundația Rafael Codlea
Cel mai reușit proiect: Curcubeu – de 1 iunie la spitalul de copii, Fundația Schmidt Hepa Kindergarten
Cel mai reușit proiect extrașcolar: La Racoș… elevii au talent!, Școala Gimnazială ‘Bethlen Samuel’ Racoș
Premiu special: Vorbește în gura mare și zâmbește, Asociația pentru parteneriat comunitar
Proiect mobilizator de resurse din comunitate: Bikeathon Ţara Făgăraşului, Fundația Țara Făgărașului
Premiu special DJST Brașov: Lucian Scurtu, Centrul de Voluntariat Brașov
Premiu special: Roxana Cantemir, Fundația Comunitară Țara Făgărașului
Premiu special Rețeaua CAN: Grupul de voluntari al programului “Multimedia – Pregătire pentru Viață” 2014
Voluntar Colors: Liviu Romașcu
Cel mai simpatic voluntar: Bianca Păunescu, Clubul pentru Protectia Naturii si Turism
Coordonatorul de voluntari al anului: Claudia Brumariu, Asociația pentru valorizarea educației Făgăraș
Voluntarul anului: Alexandru Voican, Fundația Hospice Casa Speranței
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.