120 de sportivi din Cluj Napoca, Baia Mare, Sibiu, Miercurea-Ciuc, Blaj, Pitești, Sfantu Gheorghe, Brașov sau Săcele vor concura în acest weekend la “Zilele Sportive Malteze”, un eveniment aflat la prima editie.
Compețiile de fotbal, baschet sau olimpiada jocurilor se vor desfașura în sălile de sport din Cartierul Stefan cel Mare și Liceul Teoretic George Moroianu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Săcele și susținerea media a Saceleanul.Ro.
Varsta persoanelor participante în activitățile sportive este între 7 si 60+, lăudabilă fiind inițiativa organizatorilor de a implica și 38 de persoane cu dizabilități.
Serviciul de Ajutor Maltez în România este o asociație non-profit cu sediul central în Cluj-Napoca. De peste 25 de ani, prin intermediul a 17 filiale și sucursale din țară, derulează programe în beneficiul celor aflați la nevoie- vârstnici, bolnavi, persoane cu deficiențe și alte grupuri vulnerabile.
Peste 1000 de voluntari se implică în mod constant pentru a-i ajuta să ducă o viață demnă, fără distincție de etnie, religie, sex sau apartenență politică.
Valorile creştine şi principiile umanitare se află la fundamentul acţiunilor: Serviciul de Ajutor Maltez în România este purtătorul misiunii Ordinului Suveran de Malta
“Păstrarea credinţei şi ajutorarea nevoiaşilor”.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.