Clubul Sportiv Municipal Sacele prinde pofta de … fotbal. Celelalte sporturi (in special cele individuale) mai pot aștepta…
Primarul Popa Virgil a declarat într-o-o emisiune televizată că dorește ca din toamna fotbalul să revină la Săcele.
Cum AS FC Precizia Săcele, asociația care are marca, numele si palmaresul fotbalului săcelean, se află în proprietate privată, primarul ar vrea ca noul CSM Săcele să fie acum entitatea care să preia frâiele fotbalului.
Cum, unde, cu cine?
În emisiunea TV, edilul a mai adăugat că va solicita ca baza sportivă din cartierul Electroprecizia sa fie primita in administrare de către Primaria Săcele cu titlu gratuit pentru măcar 2 ani de la actualul proprietar, Electroprecizia Holding.
Pe surse, este luată în considerare și o altă locație din afara municipiului Săcele, unde viitoarea CSM Săcele să își joace partidele.
De asemenea, edilul considera ca sumele ce vor fi investite in fotbal sunt considerabile, de aceea bugetul nu permite si costuri pentru închiriere.
Probabil nu există nicio legătură între intenția edilului PSD de a renaște fotbalul la Săcele și faptul că anul următor este unul electoral, iar voturile microbiștilor sunt vizate în mod direct, însă iubitorii fotbalului de la Săcele își aduc aminte cum acest sport a fost folosit ca instrument electoral și cam … atât!
Pe surse, cel ce va conduce activitatea fotbalistică va fi “cel mai bun manager din liga a IV-a, Auraș Bărbuță”…
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.