În acest moment, cazierul judiciar se poate obține pe loc, fiind eliminată astfel perioada de așteptare de câteva zile. De asemenea, certificatul de cazier poate fi obținut de la orice unitate de poliție conectată la Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român, nemaifiind necesară deplasarea la unitatea de poliție la care solicitantul are stabilit domiciliul.
Și cetățenii străini sau apatrizii care locuiesc în România au dreptul să solicite și să primească certificatul de cazier judiciar în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru cetățenii români.
Românii care nu pot ajunge în țară pentru a solicita cazierul judiciar se pot adresa consulatelor sau misiunilor diplomatice ale țării noastre în statul respectiv și vor obține acest certificat în procedură simplificată, potrivit Hotărârii de Guvern numărul 131/2016, adoptată la solicitarea MAI în luna martie a acestui an.
Și cetățenii care vor să-și reînnoiască sau să-și facă pașaportul beneficiază de reducerea birocrației. Astfel, dacă solicitantul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar din localitatea de domiciliu sau reşedinţă, poate depune documentele la cel mai apropiat serviciu public comunitar. De asemenea, documentele ce însoţesc cererile de eliberare a paşapoartelor se prezintă numai în original și vor fi scanate de angajații serviciului public comunitar, fără a mai fi necesară prezentarea acestora în fotocopie. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne dorește să elimine costurile suplimentare și timpul pierdut pentru efectuarea fotocopiilor.
Dacă după depunerea cererii de eliberare a pașaportului solicitantul trebuie să plece din România, pașaportul poate fi expediat, prin servicii de curierat, la domiciliul sau la reşedinţa titularului, cu suportarea de către acesta a cheltuielilor de expediţie.
Și procedurile de înmatriculare a vehiculelor au fost simplificate prin reducerea numărului documentelor solicitate.
Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate, a eliberat în anul 2015 aproximativ 2.100.000 de certificate de cazier judiciar, peste 1.650.000 de pașapoarte, 581.000 de permise de conducere și aproximativ 805.000 certificate de înmatriculare a vehiculelor.
Citește și despre Autobuzul Galben din Săcele!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.