Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Săcele își suplimentează programul în weekend-ul 6-7 octombrie.
Astfel, ghișeele SPCLEP Săcele sunt deschise în aceste zile în intervalul orar 7:00-21:00.
Decizia a fost luată pentru ca toți cetățenii municipiului Săcele să își poată exercita dreptul de vot la Referendumul pentru familie.
Toți cei care au acte de identitate expirate sau pierdute se pot prezenta la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor pentru obținerea documentelor.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.