Programul “Sprijin pentru România” a fost prelungit pentru întreg parcursul anului 2023, când Guvernul va distribui, o dată la două luni, câte un voucher de 250 lei.
De asemenea, au fost adăugate noi categorii sociale care vor primi acest ajutor.
În anul următor, beneficiarii “Sprijin pentru România” vor fi:
– Pensionarii din sistemul public de pensii, cu venituri sub 1.700 lei/lună;
– Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 1.700 lei/lună;
– Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, cu venituri sub 675 lei/lună per membru de familie;
– Familiile monoparentale, cu venituri sub 675 lei/lună per membru de familie;
– Persoanele care încasează ajutor social.
Banii vor putea fi utilizați pentru achiziția de alimente și mese calde.
Pentru beneficiarii nou introduși în program se vor emite carduri în perioada imediat următoare.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.