Home / Actual / PSD Săcele vine cu precizări suplimentare

PSD Săcele vine cu precizări suplimentare

Stimați săceleni, vă prezentăm mai jos un comunicat de presă al organizației PSD Săcele, cu drept la replică față de o serie de informații apărute în presa locală online.

Redacția Saceleanul.ro le reamintește tuturor celor ce ne citesc că nu suntem autorii și nici responsabilii atacurilor de campanie, ci doar un site de știri locale ce are datoria de a-i informa pe săceleni inclusiv cu privire la certurile și atacurile din politică.

“Mesaj către unii tineri implicați în politica săceleană” 

Stimați săceleni, acesta NU este un răspuns la atacurile jignitoare la adresa mea și a formațiunii politice pe care o reprezint și care au luat forma unui material denigrator apărut pe saceleanul.ro. În urma apariției pe siteul săceleanul.ro a respectivului material am primit dreptul la replică din partea celor care patronează publicația în cauză! Să dau replica la ce? La atacuri la persoană și la jigniri? Niciodată nu voi face așa ceva! Totuși am decis să folosesc acest “drept la replică” pentru a-i ruga pe unii tineri implicați în politica săceleană (chiar aspiranți la funcții în administrația publică locală) să fie mai atenți și mai conștienți de efectele acțiunilor lor în sfera publică! Înțeleg foarte bine nevoia de strategii electorale, mai ales în cazul tinerilor care încearcă să își construiască o imagine. Asta nu înseamnă că trebuie să coborâm nivelul confruntării politice într-o mocirlă plină de insulte, denigrări, jigniri etc. Ca săcelean născut, crescut și trăit aici, dezamăgirea e cu atât mai mare când văd tineri dornici de afirmare ce folosesc manipularea și denigrarea ca mijloace de atingere a propriilor scopuri! Credeți-mă, că stiu să gust o glumă bună sau să suport o ironie. Dar de aici și până la jigniri …e cale lungă.

De vreo două luni încoace au apărut, în special în spațiul online, niște informări, articole, comentarii despre diverse probleme ale săcelenilor și viziuni” ale unora cu privire la rezolvarea acestor probleme. Cum se face că aceste „viziuni” au câteva teme în comun cum ar fi: Separarea („Săcele-oraș, Gârcini-comună”), Discriminare și Rasism (articolul cu oamenii murdari și/sau îmbrăcați murdar care nu ar trebui lăsați să se urce în autobuz) și mai ales URA săcelenilor împotriva altor săceleni (a se vedea comentariile și replicile la asemenea „informări și articole” de pe rețelele de socializare). Strategia celor care promovează așa ceva e una simplă, și anume canalizarea multelor nemulțumiri ale săcelenilor și exploatarea acestor nemulțumiri în scop electoral. De exemplu, li se inoculează săcelenilor teoria conform căreia, cauza majoră a răului din Săcele este Gârciniul, când de fapt actuala stare de lucruri este un efect al unor politici publice greșite sau inexistente, atât la nivel central, cât și local. Sincer cred că lucrurile au scăpat de sub control în ultimii 8-10 ani. Soluții? Probabil există, dar trebuie să fie căutate. Așa cum trebuie căutată o soluție și pentru spital și pentru crearea de locuri de muncă în Săcele, precum și pentru …. multe, multe alte probleme. Poate că viitorul primar ar fi bine să îi consulte pe săceleni printr-un referendum pe 2-3 probleme majore, iar rezultatul să fie asumat imediat de către viitoarea administrație locală.

Cred cu tărie că toți cei care își doresc funcția de primar ar trebui să dezbată la modul responsabil aceste probleme, iar pe tinerii implicați în politica săceleană îi rog să privească spre viitor și să nu cadă în capcanele unor ideologii care au provocat mari suferințe omenirii (fascismul și comunismul). Cred că celor tineri le stă mai bine asumandu-și valori precum Respectul, Toleranța și Solidaritatea.

Îi rog pe diverșii actori electorali să nu mai atace PSD Săcele la orice oră din zi și din noapte și să nu uite că în ultimii 8 ani de zile noi nu am avut un rol decizional major la nivelul administrației publice locale din Săcele (nu am avut primar, viceprimar și nici majoritate în Consiliul Local). Nu încercați să aruncați în curtea noastră MARILE EȘECURI ale actualei administrații locale.

În incheiere le mulțumesc tuturor celor care ne susțin și am speranța că acest mesaj va fi înțeles în mod corect de către toți cei care vor binele acestei comunități!

Cu respect,

Ing.Virgil Popa

Președinte Org.Municipală PSD SĂCELE

În egală măsură redacția Săceleanul își exprimă regretul față de apariția pe acest site a unor informații cu caracter defăimător ce nu au fost verificate în prealabil. Îi asigurăm în continuare pe cititorii și colaboratorii noștri de buna noastră credință!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

2 comments

  1. Multumim Dle Virgil Popa pt ca ne-ati lămurit care este atitudinea Dvs. si a PSD-ului față de tinerii care doresc sa faca ceva!
    As fi dorit sa va întreb de ce va este frica de noi, dar cred mi-am gasit răspunsul: pt ca suntem generatia care a reusit prin muncă și competenta și nu prin numiri pe linie de partid, astfel ca nu avem datorii de platit. Si pt ca ceea ce ne alimentează este gandul ca putem face mai bine, iar oamenii empatizeaza mai usor cand inteleg "de ce" decat atunci cand stiu doar "ce"-ul din promisiunile celor ca Dvs.

  2. Cred ca este loc pentru toti cei ce doresc un Sacele altfel decat pana acum.Nu varsta trebuie sa fie criteriul esential,ci competenta.Daca un candidat a demonstrat,acolo unde este acum , ca este capabil, atunci sa-i acordam o sansa!

Leave a Reply