Miercurea trecută, 20 noiembrie 2013, peste 60 de persoane au fost prezente la Adunarea Generală a Sindicatului Transilvania din Săcele, sindicat format din salariaţi ai administraţiei locale. Întâlnirea a avut loc la Casa Căsătoriilor din Săcele, având ca scop o reorganizare sindicală şi alegerea unui nou for conducător pentru perioada următoare.
Au fost discuţii tensionate, majoritatea persoanelor prezente manifestându-se în direcţia unei schimbări la nivelul conducerii şi o reactivare a activităţii sindicale de reprezentare şi apărare a intereselor celor ce activează în administraţia publică locală. Tot cei prezenţi au semnat un proces verbal, astfel demonstrându-se existenţa cvorumului necesar desfăşurării conform legii a acestei Adunări Generale.
In urma procedurii de vot, Sindicatul Transilvania din Săcele şi-a ales urmatoarea conducere nouă: Preşedinte – Ţărus Romeo Nicolae; Vicepreşedinte – Mircioiu Sebastian, Secretar – Ciobanu Anita.
Sindicatul Transilvania din Săcele are 110 membri cotizanţi şi a fost înfiinţat cu scopul apărării drepturilor funcţionarilor publici, participarea activa în luarea deciziilor privind funcţionarii, negocierea şi încheierea contractului colectiv de munca.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.