Asociatia Club Sportiv Săcele ne-a oferit o veste excelentă despre săcelenii implicați în aceste zile în competiții de schi sărituri. Astfel, la doar 16 ani, tânăra și talentata Dana Haralambie a reușit să obțină cel mai valoros rezultat al României în istoria acestui sport: locul 26 într-o etapă de Cupa Mondială, la Hinterzarten-Germania, într-un concurs desfășurat pe 22 decembrie.
Tot un săcelean de-al nostru, Eduard Torok, sportiv legitimat la clubul din Râșnov, a reușit un loc 25 cu o săritură maximă de 122,5 metri. Competiția a avut loc la Engelbergin în cadrul Cupei Continentale la schi sărituri.
Felicitări Dana Haralambie și Eduard Torok, suntem mândri de voi !!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
Păcat că autorităţile locale nu fac nimic pentru acest sport.
Baza sportivă de schi sărituri care s-a realizat la Râşnov trebuia construită la Săcele.
Dar nu s-a vrut de către autorităţile locale, care nu s-au implicat deloc în proiectul cu renumitul concern austriac OMV în realizarea acestuia. Au mers pe ideea : ,,Ce ne trebuie nouă trambuline?". Dar nu s-au gândit câte beneficii putea aduce Acest proiect, ca de exemplu organizarea de etape de cupă mondială la fete care se realizează la Râşnov în luna martie 2014, organizarea FOTE, care a avut loc anul trecut, ca să nu spunem de tradiţia acestui sport fantastic în oraşol nostru, marea majoritate a sportivilor sunt din Săcele, cu rezultate deosebite pe plan naţional şi internaţional. Nu mai spun cât avea de câştigat turismul săcelean prin spectatorii şi sportivii care participau la concursurile internaţionale, care se cazau ăn oraşul nostru şi consumau.