După 4 ani de mai nimic, vin proiectele importante. Faptul că 2020 este an electoral, este o simplă coincidență, evident!
Piata agroalimentara din Electropecizia ar putea avea o nouă față.
Asta deoarece administratia saceleana a inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul “Reamenajare și Modernizare Piața Electroprecizia”.
După aproape 2 ani s-a reușit clarificarea situației juridice a terenului din Cartierul Electroprecizia unde se află amplasată actuala Piață Agroalimentară.
Primarul Virgil Popa spune că demersurile au fost îngreunate de faptul că imobilul nu exista pe nici un document.
Dacă proiectul va fi aprobat de către Consiliul Local Săcele, edilul sef declară că va demara procedura de achiziție a lucrărilor de Modernizare a Pieței Electroprecizia, iar în cel mai scurt timp vor începe lucrările propriu-zise.
Deocamdată, doar declară!
R.E.T. angajează operatori producție și control pentru fabrica din Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.