La data de 13 iunie 2022, în intervalul orar 16.00 – 18.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov au organizat și desfășurat o acțiune pe raza de competență privind verificarea respectării normelor legale incidente domeniului silvic.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat pe raza municipiului Săcele, județul Brașov, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 ani și 33 ani, care transportau cu trei atelaje hipo material lemnos.
Din păcate pentru aceștia, transportul lor s-a făcut fără a deține documente legale de proveniență.
În cauză, s-a procedat la sancționarea contravențională a celor trei persoane pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind dispusă confiscarea materialului lemnos și predat reprezentantului Ocolului Silvic competent
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.