Primăria Municipiului Săcele vrea atribuirea directă a gestiunii serviciului de transport public local de persoane, prin curse regulate, în Municipiul Săcele, către S.C. Servicii Săcelene S.R.L., fosta regie de transport.
În prezent, Municipalitatea asigură transportul public de persoane prin S.C. SERVICII SĂCELENE S.R.L. si se are în vedere transformarea acesteia într-o societate comercială performantă, adaptată la rigorile economiei de piaţă, puternică, orientată către clienţi şi comunitate, sustenabilă economic şi consolidată ca unul din cei mai mari operatori de transport ai unităţii administrativ teritoriale.
În acest sens, principalele direcţii de acţiune ale S.C. SERVICII SĂCELENE S.R.L. pentru anii 2016 – 2017 sunt:
– demersuri pentru reorganizare, eficientizare activităţi şi transformarea în societate comercială;
– menţinerea activităţii de transport public de persoane în condiţii de confort şi siguranţă (indicatori cantitativi şi calitativi specifici activităţii);
– realizarea obiectivelor de investiţii;
– dezvoltarea componentei comerciale;
– managementul resurselor umane;
– eficientizarea activităţii financiar-contabile.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.