Poliția Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită de comiterea faptei în stare de arest prevenitv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie”.
La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Martin Luther, din municipiul Săcele, o femeie ar fi fost deposedată de bunurile personale,
După ce au efectuat verificări, polițiștii au constat că, în jurul orei 13:30, în timp ce se deplasa pe stradă, persoanei vătămate i-a fost smulsă geanta de către un bărbat, care după ce a sustras-o a fugit de la fața locului.
La scurt timp, polițiștii au identificat și depistat presupusul agresor, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Săcele, iar după administrarea probatoriului în cauză, acesta a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.
De asemenea, după prezentarea acestuia, de către procuror, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, pe numele tânărului a fost emis un mandat de arestare prevenitivă pentru 30 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în dosarului penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”tâlhărie”, dosar aflat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.