În şedinţa de Guvern din 24 iulie 2018 s-a aprobat alocarea sumei de 212,15 milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate din 28 de judeţe, printre care şi Braşovul.
Inundațiile au determinat alunecări de teren, au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele şi malurile de apărare, structura drumurilor judeţene, a drumurilor comunale, podurilor, podeţelor şi digurilor.
Din această sumă, 6.557.000 de lei revin judeţului Braşov. 2.714.000 de lei vor ajunge la Consiliul Judeţean Braşov, 1.660.000 de lei la Tărlungeni, 1.165.000 de lei la Vama Buzăului. Restul, la Zărneşti (540.000 lei), Hoghiz (120.000 lei), Mândra (94.000 lei ), Prejmer şi Mîndra (câte 90.000 lei), Șercaia (51.000 lei), Poiana Mărului (50.000 lei), Săcele (30.000 lei), Șinca (20.000 lei), Hârseni (15.000 lei), Vulcan (12.000 lei).
Suma totală solicitată a fost de 10.549.700 lei pentru tot judeţul Braşov.
“Primul ghiozdan 2018”: Un proiect de succes al PNL va fi implementat și anul acesta la Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.