Peste 80 de săceleni au participat astăzi (28 ianuarie) la ședința ordinară de consiliu local pentru a-și exprima nemulțumirea față de taxele și impozitele locale ce au crescut în majoritatea cazurilor chiar și de două sau de trei ori față de nivelul din 2015. Sala de ședință s-a dovedit a fi neîncăpătoare, o parte din persoanele ce doreau să asiste sau să participe la discuția dintre primarul Radu Florea Nistor și consilierii locali, pe de-o parte, și cetățenii din Săcele, de cealaltă parte, rămânând în afară pe parcursul acestei întâlniri.
Nemulțumiți și frustrați de nivelul taxelor și al impozitelor, nivel considerat inacceptabil pentru realitatea economică din 2016, cetățenii au cerut socoteală, considerând eronat că principalii vinovați sunt factorii de decizie locali. Explicațiile venite din partea primarului Radu Florea Nistor, referitoare la situațiile neplăcute generate de noul Cod Fiscal au fost apreciate de săceleni, dar au fost privite cu îngrijorare și reticență.
De altfel, săcelenii au menționat și alte aspecte ale vieții în comunitatea noastră ce trebuie îmbunătățite: au vorbit despre drumuri, despre canalizare, despre apă, despre câini comunitari, despre intabulare, despre dezăpezire și evident, despre taxe și impozite.
Referitor la acest ultim aspect primarul Radu Florea Nistor a precizat următoarele:
Am trimis petiții către Guvernul României, una catre vicepremierul și ministru al Dezvoltării și Administrației, Vasile Dâncu și alta către Anca Dragu, Ministrul Finantelor, prin care cerem revenirea la metodologia veche de calcul a taxelor și impozitelor, astfel încât să nu se mai impună calcularea acestora și față de terenul aflat sub clădiri.
Această solicitare poate fi susținută și de o strângere de semnături din partea cetățenilor din Săcele, care să fie centralizate și trimise la Bucurețti. Această campanie va fi susținută și de Saceleanul.Ro.
La finalul întâlnirii s-a tras concluzia că pentru o cât mai bună comunicare și transmitere a acestor informații către săceleni este utilă o repetare într-un cadru adecvat în zilele următoare. Vom reveni cu detalii despre această viitoare întâlnire!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
Frumos ca s-au adunat localnicii pt, a-si exprima doleantele. Totusi cum se explica taxele cu mult mai mici in Cluj ? .