IȘJ Brașov a făcut publice, astăzi, numele directorilor unităților școlare din județul Brașov, începând cu data de 1 septembrie, numirile producându-se prin detașare, spune mytex.ro
Sunt schimbări importante la cele două cluburi sportive școlare din municipiul Brașov.
Astfel, la CSS Brașovia, noul director este Gheorghe Băilă (foto 1), fost antrenor de lot național la sărituri cu schiurile, cu rezultate deosebite în plan național și internațional. El îl va înlocui în funcție pe Ioan Asztalos (baschet).
La CSS Dinamo Brașov, Adrian Ilieșu va prelua mandatul de director de la Marian Vasilache (handbal).
Așa cum a anunțat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, concursul pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ din România va începe în data 14 septembrie, proba scrisă urmând a avea loc în 15 octombrie.
Desfășurarea probei de interviu se va desfășura în intervalul 15 noiembrie – 8 decembrie.
conform mytex.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.