După performanţele frumoase obţinute în Cupa României de tinerii sportivi din Săcele, Miklos Hunor şi David Kiss-Istok, acum a venit rândul săceleanului Berei Norbert (foto dreapta).
Tânărul de 10 ani a confirmat, ocupând locul II la badminton în cadrul categoriei Under 11 la turneul de la Centrul Olimpic Izvorani organizat de Federaţia Română de Badminton în cadrul programului de pregătire şi testare “Pierre de Coubertin”.
Proiectul a început la 1 octombrie 2015 cu selecţia celor mai talentaţi copii din 10 oraşe ale ţării: Bucureşti, Brăila, Iaşi, Berceni, Baia Mare, Arad, Timisoara, TG. Mureş, Braşov şi a continuat cu tabara de pregătire şi testare a C.O.R de la Izvorani unde au fost prezenţi peste 70 de copii cu vârste între 7 şi 10 ani şi 13 antrenori.
Citeşte aici o propunere pentru tinerii talentaţi din Săcele
Tabara s-a încheiat cu turneul în care Berei Norbert, selecţionat în primii 8 copii, a reuşit să câştige locul al ll-lea după o finală foarte disputată. Startul a fost foarte bun ţinând cont că are doar 7 luni de când a luat racheta de badminton în mână.
Tinerii săceleni se pregătesc la A.C.S. Invictus R-sport si au fost selectionati de ACS Weplay Brasov, cluburi sportive ce-i aşteaptă la cursurile de badminton pe toţi tinerii interesaţi de acest sport.
Felicitări Norbert!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.