După readucerea acasă, vara aceasta, a trei foști juniori brașoveni, prima echipă a lupilor a ajuns să numere opt jucători formați la „Centrul de copii și juniori” al clubului brasovean.
Astfel, în echipa antrenată de către canadianul Dave MacQueen și-au făcut loc trei fundași și cinci atacanți foarte talentați care vor lupta pe gheață pentru orașul care i-a format ca hocheiști.
Vestea bună este că printre aceștia se regăsesc și săceleni.
✓Norbert Raduly, fundaș, 21 de ani. Născut la Brașov și format de către „Centrul de copii și juniori” al clubului nostru până în 2016, a continuat hocheiul în Ungaria la echipele DVTK Jegesmedvék, Debrecen-Miskolc și KMH Budapesta (juniori și tineret) și Dunaújvárosi Acélbikák (la seniori în Erste Liga).
Vara aceasta a revenit acasă și va debuta la echipa de seniori a clubului care l-a format ca hocheist în campionatul național și Erste Liga
✓Andrei Haraga, fundaș, 21 de ani: născut la Brașov, a evoluat până acum doar pentru Corona Brașov, la toate grupele de vârstă. Fost „internațional” de juniori și tineret al României, va începe al șaselea sezon la echipa de seniori a lupilor.
✓Tamas Gajdo, fundaș, 19 ani. Jucătorul născut la Târgu Secuiesc, însă format de către Corona Brașov, este unul dintre cei mai buni fundași autohtoni din generația lui. A fost „internațional” de juniori și tineret al României.
✓Balazs Gajdo, atacant, 22 de ani. Născut la Târgu Secuiesc însă format la Corona Brașov, Balazs este unul dintre cei mai buni atacanți din „noul val” al hocheiului românesc.
✓Andrei Vasile, atacant, 21 de ani. Născut la Brașov, unul dintre cele mai bune produse ale hocheiului românesc, a reprezentat România la meciuri oficiale la toate grupele de vârstă, de la tineret la seniori.
A făcut parte, în 2019, din echipa națională care a reușit istorica promovare în cel de-al doilea eșalon mondial.
✓Zalan Szocs, atacant, 19 ani. Și el un tânăr jucător foarte talentat, atacant pe care echipa națională a României se poate baza în viitorul apropiat. S-a născut la Târgu Secuiesc însă a fost format de către Corona Brașov până la U16.
✓Rareș Vasile, atacant, 17 ani.
Fratele mai mic al lui Andrei Vasile, însă la fel de talentat, este internațional de tineret al României. Va începe al treilea sezon în echipa de seniori a „lupilor”.
Pe 9 octombrie va deveni „major”, împlinind 18 ani.
✓Iulian Corneanu, atacant, 19 ani. Născut la Brașov, este un atacant foarte tehnic și talentat.
Este fost internațional de tineret al României. Până sezonul trecut avuse apariții în echipa de seniori a „lupilor” timp de două sezoane.
În continuare clubul brasovean va promova și tineri jucători locali, mai existând jucători crescuți la „Centrul de copii și juniori” al clubului nostru care evoluează în străinătate și pe care vom încerca să-i „repatriem” sezoanele următoare.
sursa articol wolves.ro
Veste bună! Sunt perspective pentru îndeplinirea unei doleanțe a locuitorilor din Electroprecizia
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.