Dacă săcelenii au crezut vreodată că actuala administrație este despre ei sau nevoile reale ale comunitătii, s-au înșelat amarnic.
Tot ceea ce s-a întâmplat în acești ani a fost în strânsă corelare cu interesele personale, de grup sau de business ale unei echipe bine articulate aflată în coordonarea lui Virgil Popa.
Acesta a și afirmat în nenumarate rânduri, inclusiv în ședințe de Consiliu Local, că nu mișcă nimic în Primărie fără știrea și aprobarea sa.
Nici salariile din Primăria Săcele nu puteau ajunge le niște cifre amețitoare fără știrea, aprobarea și inițiativa primarului Virgil Popa.
Pesedistul Popa a avut grija ca el și cele mai importante personaje să fie răsplătite amețitor comparativ un cetățean de rând din punct de vedere financiar.
Astfel, Primarul Municipiului Săcele este remunerat cu 13.520 lei, iar suma se poate majora cu 25% in eventualitatea in care primaria implementeaza proiecte pe fonduri europene.
Nici doamna Zamfir, secretar al municipiului Sacele si ’eminenta juridică” nu a fost lăsată la coadă. Ba din contră! Aceasta încasează o remuneratie identică cu cea de viceprimar, adică 11.440 lei pe luna.
Domnul Gâdea Sorin, administrator public al Municipiului Săcele, ajuns pe post direct din pixul primarului primește și el tot 11.440 lei pe lună.
Ce au în comun toate aceste personaje? Conduc împreună municipiul și primesc salarii grase. Săcelenii insă, nu sunt foarte multumiti cu aceasta stare de fapt!
Foto document public mai jos, unde sumele sunt brute si pot fi majorate in functie de vechime si studii:
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.