O nouă sâmbătă, o nouă sesiune antrenantă de zumba. De asta au avut parte săcelenii care au acceptat invitaţia Asociaţiei Împreună pentru Săcele la ediţia a treia de mişcare în ritm de dans. În ultima sâmbătă din luna octombrie, 26.10.2013, zumba a fost readusă la Săcele în cadrul Sălii de Sport din cartierul Ştefan cel Mare.
A fost una dintre cele mai reuşite acţiuni de până acum deoarece au luat parte un număr considerabil de doamne, domnişoare şi copii care au ales să înceapă week-end-ul în ritm de zumba. Nici membrii asociaţiei nu au stat deoparte, dansând umăr la umăr alături de cei prezenţi în sala de sport. Instructorul de dans, Andrada Beatrice Bibire, a încântat din nou publicul prin energia, dinamismul acesteia şi coregrafia bine pusă la punct ca de fiecare dată. Membrii Asociaţiei au fost extrem de mulţumiţi de faptul că de la ediţie la ediţie numărul participanţilor este în continuă creştere, ceea îi determină să transforme această acţiune într-una permanentă.
Pentru ca participanţii să prindă mai uşor mişcările, Andrada a realizat înaintea fiecărui episod de dans o prezentare pas cu pas a acestora care mai apoi au fost înlănţuite în câte cinci melodii ce au îmbinat dansul şi gimnastica aerobică. La final, melodiile au fost reluate pentru ca viitorii dansatori de zumba să plece acasă cu lecţia foarte bine învăţată. Publicul s-a dovedit a fi docil şi foarte priceput, prinzând repede paşii şi reuşind să menţină ritmul antrenant.
Şi ca orice instructor care se respectă, Andrada a prezentat la finalul sesiunii de zumba câţiva paşi de bază de samba, promiţându-le cursanţilor ca data viitoare să continue, trecând la nivelul următor şi prezentându-le şi alte stiluri de dans.
Dansul este o formă de eliberare a energiilor şi de relaxare în acelaşi timp, este un element important care ar trebui să facă parte din viaţa fiecărui individ, ajutându-l să se dezvolte sănătos şi armonios. Pornind de la această idee, Asociaţia Împreună pentru Săcele va oferi în fiecare sâmbătă dimineaţa câte un curs de zumba gratuit pentru toţi cei interesaţi să iasă pentru o oră din rutina cotidiană şi să intre în universul magic al dansului.
Asociaţia Împreună pentru Săcele are ca scop principal organizarea de activităţi culturale, sportive, educative şi sociale pentru locuitorii Municipiului Săcele, prin stimularea participării civice. Asociaţia este condusă de consilierii locali Cristian Panait (preşedinte) şi Dan Onacă (prim-vicepreşedinte) ce îşi doresc ca împreună cu ceilalţi membri să aducă un suflu nou comunităţii săcelene prin promovarea valorilor culturale, spirituale şi sportive ale Săcelelui, educarea cetăţenilor în domeniile artei, precum şi crearea unui mediu propice schimbului de informaţii între locuitorii municipiului şi cetăţenii altor localităţi sau ţări.
Mesajul Asociaţiei: „Ne bucurăm că reuşim să redăm publicului săcelean mişcarea şi voia bună, elemente atât de necesare unei comunităţi angrenate constant în stresul rutinii cotidine şi al grijii de mâine. Le mulţumim tuturor celor care ne sunt alături la aceste acţiuni şi îi aşteptăm în continuare să ne sprijine prin implicarea şi prezenţa lor. Promitem că activităţile recreative organizate de noi vor reînvia atmosfera acestei comunităţi. Fiţi alături de noi pentru că vă pregătim şi alte surprize!”
Articol de Alexandra-Giorgiana Banciu
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.