Sântilia, evenimentul tradițional al comunității săcelene, s-a încheiat ieri cu un spectaculos joc de artificii, unul pe măsura bugetului însemnat ce i-a fost destinat în acest an.
Suma de bani dedicata Sântiliei a crescut din nou semnificativ in 2023, iar câștigătoarea – prin atribuire directa a contractului – este aceeași companie, una abonată la bugetul local de când este Popa Virgil primar.
Anul acesta costurile evenimentului, conform SICAP (site-ul de achiziții publice), s-au ridicat la aproximativ 318.000 lei (tva inclus), o dublare față de 2022.
A fost însă, spun locuitorii, anul cu cea cea mai mică participare a publicului, săcelenii nefiind foarte interesați de Sântilie.
Poate din cauza concediilor, poate din cauza programului neatractiv sau pur și simplu din cauza pierderii identității evenimentului comunitatea nu a mai raspuns cu entuziasm la invitatia organizatorilor.
Este vorba de aceeași organizatori care au făcut de câțiva ani buni ca Sântilia să nu mai fie ce a fost, adică un eveniment al tradițiilor populare de Sf. Ilie, un târg al feciorilor cu iz de tradiție unde la loc de frunte să fie muzica populară, dansul, portul, dar și gastronomia specifică zonei.
La Sântilia 2023, participanții s-au desfătat cu caruseluri, muzica mixtă, ba latino, ba rock, ba folk, ba populara, ba chiar si cu niște manele…
În zilele premergătoare weekendului au fost organizate competiții de șah, table, fotbal, dar și un eveniment cultural, un simpozion cu l-au numit gazdele în care invitatul principal a fost primarul localității Vire, cu care municipiul Săcele este înfrățit.
foto facebook Gerry Husti
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.