Ieri au avut loc calificările pentru runda finală a Campionatului Mondial de sărituri cu schiurile de la Oberstdorf (Germania).
După ce în finala la trambulina normală nu am avut niciun reprezentant în ultimul act, Andrei Feldorean a oferit o mare surpriză obținând biletele pentru finala de astăzi, de pe trambulina cu punctul de construcție la 137 de metri.
Într-o epocă în care România aproape că nu mai contează la sporturile de iarnă, Andrei Feldorean a obținut performanța de a se califica în finala Campionatului Mondial de sărituri cu schiurile.
În calificările de ieri, românul de 20 de ani legitimat la ACS Săcele a reușit un salt de 104 metri, totalizând un punctaj de 85,1 puncte. Astfel, Feldorean s-a clasat pe locul 42 și va participa astăzi, cel puțin, la prima manșă din finală. Andrei Cacina, Alexandru Spulber și Sorin Mitrofan au fost ceilalți participanți ai României la calificări, dar aceștia s-au clasat în afara primilor 50 și nu vor fi în finală.
Cel mai bun punctaj din calificări i-a aparținut austraicului Stefan Kraft, care l-a devansat cu numai 0,7 puncte pe norvegianul Jonas Andre Forfang.
Pe locul 3 s-a clasat Markus Eisenbichler. Mai mulți favoriți precum Kamil Stoch, Karl Geiger sau Anze Lanisek au avut prestații modeste, dar s-au calificat în runda finală, unde rezultatele din calificări nu vor conta.
Liderul la zi al Cupei Mondiale, Halvor Egner Granerud nu a a participat, el fiind în izolare fiind depistat pozitiv cu Covid-19.
Chiar și așa, norvegianul poate sărbători deja câștigarea Globului de Cristal, deoarece nu mai poate fi întrecut de niciun oponent până la finalul sezonului.
sursa Eurosport.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.