Situaţie cel puţin bizară la Săcele, acolo unde compania care administrează transportul public, SC Servicii Săcelene SRL a fost amendată de Poliţie cu suma de 10.000 de lei pentru că nu are licenţa de traseu.
Aceasta licenţă de traseu ar trebui acordată chiar de către Primăria Săcele, însă lipsa unui compartiment de specialitate în cadrul executivului săcelean face imposibilă acordarea licenţei.
Situaţia stagnează încă din 2007, aşa cum a precizat primarul Virgil Popa, cel care spune că în noua organigramă se regăseşte şi acest compartiment de transport şi că problema va fi rezolvată.
Însă doar pe plan local, pentru că primăria Săcele va acorda licenţa de traseu numai pentru zona administrativă a Municipiului Săcele.
Pentru a putea intra în Braşov, autobuzele au nevoie de licenţă de traseu şi din partea Primăriei Municipiului Braşov, cea care până în acest moment nu pare foarte interesată de acest subiect.
Pe surse, reprezentanti ai administratiei din Săcele consideră că neacordarea licentei de traseu din partea autoritatilor brasovene nu este altceva decat o sicană al cărei scop final este prelurea de către RAT-ul Metropolitan si a transportului săcelean.
Pentru a concluziona, în acest moment Servicii Săcelene SRL nu are licenţă de traseu nici pentru Săcele, nici pentru Braşov şi poate fi, din nefericire, amendată în continuare de Poliţie.
Servicii Săcelene supra-licitează: Angajează șoferi cu atestat și îmbunătățește oferta salarială
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.