Cum să cazi pentru a nu te lovi (prea) rău
Pentru a învăța corect unele aspecte, vom prelua informații din judo. Școala căderii din judo (ukemi) este folosită și în practica altor sporturi, de exemplu: fotbal, handbal, atletism, rugby, și altele. În stabilirea normelor care stau la baza școlii căderii au fost folosite studiile efectuate timp de peste 18 ani de către J. Kano și elevii săi asupra animalelor (pisica, tigrul, câinele, etc.) și omului, pe grupe de vârstă (adulți și copii), în vederea obținerii unor rezultate folositoare practicii.
Scopul nu e să devenim mari judokani, ci să știm câteva reguli de bază pentru a ne lovi cât mai puțin sau chiar deloc atunci când cădem. O cădere „inteligentă” (dacă îi putem spune aşa) duce la amortizarea şocului produs de căzătură, impactul fiind mult redus.
Cum reacționează nativ adulții
Adulții și în special cei neinițiați în timpul căderii și al pierderii echilibrului au tendința să-și contracte musculatura în mod inutil, să se sprijine cu brațele perpendicular pe direcția contactului cu solul, liniile de forță fiind transmise asupra antebrațului, unde se produc cele mai multe accidente, în general luxații și fracturi.
Cum reacționează nativ copiii
Copii de vârstă mică în timpul pierderii echilibrului se relaxează și în mod instinctiv feresc brațele din direcția căderii, a contactului cu solul. Ca o deficiență menționez faptul că musculatura gâtului nu este bine dezvoltată și capul ia contact cu solul.
Tehnici generale:
- Relaxează musculatura, să cazi „cursiv”, ca și cum ai dansa, ca și cum ai „curge”.
- Capul conduce și coordonează în aer mișcările corpului, iar în timpul contactului cu solul trebuie să eviți șocul, mai ales în anumite zone sensibile.
- Dacă e să cazi pe lungimea corpului, nu pune direct palma perpendicular pe cădere, ci ține palmele în continuarea brațului, în unghi de 45 de grade pe sol, preluarea forței să fie treptată și nu într-un singur punct, ci în tot brațul. Forța este în general prea mare pentru încheietura palmei și ai șanse foarte mari să luxezi încheietura dacă nu ții cont de regula aceasta.
- Cotul să fie semiflexat, pentru a putea prelua forța sau a lovi solul cu brațul și palma.
- Dacă foloseşti braţul şi palma la amortizare, nu te gândi că te murdăreşti pe palmă, ţine palma dreaptă, nu scoate „la înaintare” degetele, ţi le vei rupe.
Căderea pe spate – să zicem că mergi pe gheaţă şi picioarele alunecă înainte. O să cazi pe spate sau în fund. În acest caz, trebuie să ai grijă la câteva aspecte:
- Stai relaxat(ă).
- Evită să cazi direct pe noada fundului. Acea zonă a coloanei va fi foarte afectată şi nu vrei să simţi o căzătură puternică în zona coccipitală. Nu e plăcut, dar e mult mai bine să cazi pe şold sau ideal, pe întreaga parte laterală al corpului.
- Când cazi pe spate, ţine mâinile în spate-lateral la un unghi de 30-45 de grade, cu palmele spre sol, apoi când te apropii de sol, izbeşte solul cu mâinile; astfel vei atenua căzătura.
- Capul îl ţii cu bărbia spre piept, să nu se lovească direct de sol. Spatele va fi puţin rotunjit în această situaţie.
Nu uita: Adultul trebuie să țină brațul de lovire flexat! Copiii trebui să aibă grijă la cap, să țină capul în piept.
Căderea în faţă este mult mai rară, dar în cazul în care se întâmplă, fă prima amortizare pe braţe, cu coatele îndoite.
Căderea în lateral trebuie să te prindă ori cu mâna lipită de corp, ori cu ea în unghi de 30-45 de grade (şi cu palma spre sol), pentru a amortiza.
Cum să cazi la schi
Prima lecţie cu instructorul de schi este cum să cazi. Este lecţia zero în schi, mai importantă decât orice tehnică de frânare sau mai ştiu eu ce scheme vrei să faci. Dacă nu cazi corect, o căzătură în viteză în timp ce schiezi poate duce la accidente chiar grave. În schi nu prea ai cum sa cazi în faţă, eventual cazi în fund, dacă sunt slabi genunchii, dar cele mai dese căzături vor fi pe lateral.
Cel mai important aspect la căzătura de pe schiuri este să nu bagi mâna! Mâna se ţine lipită de corp, corpul se ţine drept (ca linie verticală) şi se încearcă o cădere pe lateral, pe întreaga lungime a corpului. Ţine minte acest lucru înainte de pune schiurile în picioare.
Surse de specialitate: Judo (Anton Muraru, Editura Sport-Turism, 1985), Antrenamentul sportiv în Judo (Stelian Ștefănuț, Editura Scrisul Românesc, 1983), Manual de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei (București, Editura Militară, 1974)
Cum să mergi iarna pe zăpadă sau gheaţă
În mersul normal, distribuim greutatea aproape egal între picioare, iar centrul de greutate se află la mijloc, între tălpi. Acest lucru este funcţional atât timp cât tălpile au aderenţă.
Iarna, lucrurile se schimbă. Un mers relaxat şi cu centrul de greutate între tălpi nu prea funcţionează. Când ridicăm unul dintre picioare pentru a păşi, cel mai probabil celălalt va aluneca, caz în care reține regulile de mai sus (cum să cazi „eficient”).
Cum mergi pe zăpadă/gheaţă?
- Fă paşii mici
- Stai aplecat spre faţă, ţine centrul de greutate pe piciorul din faţă. Exact ca la patinaj.
- Evită să ai mâinile ocupate cu genţi, plase sau alte obiecte care te pot împiedica să îţi ţii echilibrul. Multe din situaţiile de dezechilibru le poţi redresa cu ajutorul mâinilor.
Sursa articol: www.drumliber.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
In primul rand cazatura iarna sa nu te prinda cu mainile in buzunare.