Home / Și incompetenți, și agresivi? Săceleni amenințați cu amenda dacă nu se leagă la canalizare chiar și acolo unde aceasta nu există!
sursa foto captura Youtube

Și incompetenți, și agresivi? Săceleni amenințați cu amenda dacă nu se leagă la canalizare chiar și acolo unde aceasta nu există!

Situate incredibilă la Săcele, acolo unde locuitori din oraș sunt somați de către Compania Apa Brașov să se racordeze la rețeaua de canalizare, deși aceasta nu există pe strada unde aceștia locuiesc.

Printr-o adresă scrisă aceștia sunt informați că au obligația în termen de 90 de zile să se racordeze la rețeaua de canalizare existentă acolo unde locuiesc, altfel, după depășirea acestui termen legal pot fi amendați cu sume cuprinse între 2000-4000 lei.

Un săcelean ne-a scris pe adresa [email protected] și ne-a transmis situația ABSURDA în care se află.

Acesta locuiește împreună cu familia pe strada 15 noiembrie din Săcele și a primit o astfel de hartie, atât el, cât și vecinii săi.

ABSURDITATEA vine din faptul că pe strada cu pricina nu există rețea de canalizare, lucru confirmat atât de vecini, cât mai ales chiar de Compania Apa Brașov (punct de lucru Săcele) printr-o hârtie oficială încă din 2017.

Nici Primăria lui Virgil Popa nu știe? Iar dacă cumva știe, de ce dovedește că nu-i pasă?

Adresa de care aminteam mai sus a fost trimisă chiar către Serviciul de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Municipiului Săcele.

În aceasta scrie negru pe alb ca strada 15 Noiembrie nu figurează în registrele Companiei Apa Brașov cu canalizare menajeră.

2 ani mai târziu, pe 26 iunie 2019, pe site-ul Primăriei Săcele apare o informare către saceleni (foto jos) prin care aceștia sunt anunțați că trebuie să se racordeze la canalizare acolo unde ea exista.

Lista de străzi menționate ca fiind cu canalizare conține și strada … ați ghicit … 15 Noiembrie.

Cum s-ar putea racorda un săcelean la o canalizare inexistentă poate știe doar inginerul Virgil Popa?

Oare lui Virgil Popa îi pasă mai mult de ce se întâmplă cu încasările Companiei Apa, decât cu situația reală a locuitorilor din municipiu?

Cum putem înțelege rațional acest caz absurd (și vă asiguram ca nu e singura situație, după cum veți vedea în continuare)?

Noi doar întrebam, judecați dumneavoastră!

Colaps financiar la Primăria Săcele! Încep disponibilizările de personal

Săcelenii sunt puși la completat hârtii lunar pentru biletele de pensionar

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia