Spitalul Municipal Săcele împlinește astăzi 6 ani de când și-a redeschis porțile. De la o echipă formată din 35 de salariați, instituția medicală a ajuns să aibă nu mai puțin de 350 de persoane care fac ca lucrurile să se întâmple! Iată ce au însemnat ultimii 6 ani pentru noi:
4.513 PREZENTĂRI
Spitalul Municipal Săcele își redeschidea timid porțile, după 7 ani în care unitatea medicală a stat închisă. Structura de funcționare, aprobată prin Ordin de ministru din cadrul Ministerului Sănătății încă din 2014, era minimă și cuprindea specialitățile de bază medicină internă și pediatrie.
11.466 PREZENTĂRI
O nouă structură spitalicească a fost aprobată în aprilie 2018. Medici tineri, dar și un personal medical auxiliar competent s-au alăturat echipei Spitalului Municipal Săcele. Astfel, locuitorii municipiului Săcele și cei ai comunelor arondate administrativ s-au putut bucura de servicii de spitalizare, servicii clinice și camera de gardă.
35.353 PREZENTĂRI
Spitalul Municipal Săcele a semnat un nou contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Brașov în august 2019. Acesta cuprindea noile specialități medicale din structură, precum și paturile de boli cronice.
34.787 PREZENTĂRI
Unitatea medicală nu a încetat să se dezvolte nici în perioada de debut a pandemiei Covid-19. Spitalul Municipal Săcele a deschis pentru comunitatea săceleană un laborator de biologie moleculară în vederea testării RT-PCR a virusului Covid-19 și a asigurat servicii medicale de ambulatoriu pentru pacienții non-Covid-19.
31.127 PREZENTĂRI
În iulie 2021 se desfășoară o nouă sesiune de Contractare cu CJAS Brașov pentru care Spitalul Municipal Săcele a depus actele de solicitare a unor noi contracte decontate (spitalizare, paraclinic, ambulatoriu).
37.352 PREZENTĂRI
Spitalul Municipal Săcele a obținut o finanțare din partea Ministerului Sănătății pentru modernizarea și dotarea cu echipamente performante a instituției medicale. Astfel, obiectivele proiectului au fost înființarea unei baze de tratament balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare medicale la demisolul policlinicii, dar și dezvoltarea structurilor deja existente prin achiziționarea următoarelor echipamente medicale: mamograf, sistem dexa, fibroscan, electrocadiografe, monitoare pentru funcții vitale și defibrilatoare, turnuri de colposcopie și endourologie.
22.800 DE PREZENTĂRI ( SEMESTRU )
Unitatea noastră a fost dotată cu un sistem dexa, un mamograf performant, dar și un computer tomograf (CT) cu sistem PACS. Totodată, la subsolul Policlinicii va fi amplasată o bază de recuperare balneo-fizio-terapie. Activitatea medicală a Spitalului Municipal Săcele este una diversificată pe multiple specialități, furnizând preponderent servicii pentru spitalizarea de zi și în regim de ambulatoriu, în concordanță cu cerințele Ministerului Sănătății.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.