Spitalul Municipal Săcele investește în sănătatea reproducerii!
Județul Brașov se situează în primele poziții în ceea ce privește lipsa informării populației generale în ceea ce privește planificarea familială, mortalitatea infantilă și prevenirea bolilor cu transmitere sexuală sau a sarcinilor nedorite. Pentru a crește accesul populației generale la asistență medicală de bază, Spitalul Municipal Săcele modernizează cabinetul de planificare familială aflat în Policlinica Săcele.
Investiția a fost realizată în cadrul proiectului „𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥 𝐒𝐚̆𝐜𝐞𝐥𝐞”, declarat aprobat pentru finanțare cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Planificarea familială se referă la acțiunile menite să ajute persoanele să își gestioneze fertilitatea și să decidă asupra numărului de copii și a momentului potrivit în care doresc să îi aibă. Aceasta include atât armonia în cuplu, evitarea sarcinilor nedorite, cât și prevenirea, depistarea și tratarea bolilor cu transmitere sexuală.
Cabinetele de planificare familială vizează:
persoana/ cuplul care se prezintă pentru o consultație privind alegerea unei metode contraceptive sau care se confruntă cu efecte secundare pe durata administrării unei metode contraceptive orale;
persoana care și-a autoadministrat medicație, dar care a eșuat și suspectează o eventuală sarcină;
persoane care solicită o medicație de urgență;
pacienți cu boli cu transmitere sexuală, diagnosticate sau nu, simptomatice sau nu;
cupluri cu dificultăți de procreere;
cupluri cu tulburări conjugale axate în special pe viața sexuală.
Valoarea totală a proiectului este de 394.736,64 lei cu TVA, iar data de finalizare a acestuia este decembrie 2024.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.