Spitalul din Săcele este unul din puţinele din ţară care va fi deservit de roboţi pentru tratarea infecţiilor nosocomiale.
Managerul Spitalului Municipal Săcele, Rodica Pîrvan, spune că actele pentru achiziţionarea a două astfel de echipamente medicale au fost semnate, totul realizându-se prin intermediul unui program guvernamental.
Roboţii costă 2,1 milioane lei, însă 90% din sumă este suportată de Ministerul Sănătăţii, iar Primăria Săcele va plăti doar 210.000 lei.
Până la această oră doar câteva spitale din România au cumpărat acest tip de roboţi, printre care și Spitalul Municipal Făgăraş.
Prin acestă achiziție se adaugă pe listă și Spitalul Municipal Săcele care va intra în posesia acestora cu tot ce înseamnă echipamente adiacente cel mai probabil la finalul anului 2019.
Dezvoltatorul Alphaville se orientează spre zona centrală a Brașovului
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.