Dacă sportul săcelean mai supraviețuiește, asta se datorează doar unor oameni inimosi ce merg inainte si sustin prin munca si de multe ori prin efortul lor financiar diferitele ramuri sportive ce mai au activitate.
Dar privit per ansamblu, sportul sacelean sufera, este in declin si asta nu se intampla de azi, de ieri.
Promisiuni multe, realizări puține, spre deloc
Actuala conducere administrativă a municipiului a câștigat încrederea și votul săcelenilor și cu o serie de promisiuni legate de infrastructura sportivă.
Astfel, în oferta electorală din 2016 a candidatului Virgil Popa se aflau la loc de cinste promisiuni de modernizare la standarde internaționale a bazei sportive din cartierul Electroprecizia, înființarea Clubului Sportiv Municipal Săcele sau susținerea unor echipe.
Dacă ultima varianta s-a realizat parțial prin acordarea unor finantari de la bugetul local prin concursuri de proiecte, primele două promisiuni, de departe cele mai importante și de impact pe termen mediu și lung NU s-au pus în practică.
Conform promisiunilor scrie, CSM Săcele (Clubul Sportiv Municipal Sacele) trebuia să fie gata în 2017, iar baza sportivă la standarde internaționale din Electroprecizia în 2020. Bineînțeles că niciuna nu a devenit realitate!
Ba mai mult decât atât, și alte inițiative ce puteau ajuta sportul au fost abandonate fără explicație și fără asumare cum ar fi realizarea unui studiu de fezabilitate pentru modernizarea trabulinelor din zona Valea Larga sau a realizării unei partii de schi în Bolnoc.
La alții se poate!
Dacă la Săcele, administrația pesedisto-gilistă este corigentă la capitolul acesta, alte localități din județ, întâmplător conduse tot de PSD (ca exemplul să fie și mai puternic) au trecut la fapte.
La Zărnești, Compania Națională de Investiții va construi un stadion nou. Acesta va fi amplasat pe locul arenei Torpedo, aflată în paragină si va costa peste 18.600.000 lei, sumă nerambursabilă. Noua bază sportivă Torpedo va avea un teren de fotbal, vestiare, tribune, pistă de atletism, cantonament, birouri, terenuri de tenis, dar şi o sală de box.
O altă localitate, Municipiul Codlea a aprobat, printr-o decizie a Consiliului Local, predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a unui teren de 16.706 metri pătrați pentru construirea unei baze sportive. Aici se va realizara un teren de fotbal, un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis și cse va construi o clădire de vestiare.
Știți care este diferența? Atât primarul din Zărnești, cât și viceprimarul cu atribuții de primar din Codlea sunt politicieni tineri, oameni ce se gandesc la viitor, nu la pensie.
Din păcate, mandatul 2016-2020 este pierdut pentru sportul de performanță de la Săcele, dacă privim din perspectiva dezvoltării și a modernizării infrastructurii.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.