A fost publicată Ordonanța 29/2024 care cuprinde regulile generale și categoriile de beneficiari eligibili la ajutoarele de câte 50.000 de euro pentru mici afaceri, din cadrul programului Startup Nation 2024.
Regulile generale cuprinse în Ordonanța 29/2024 vor fi completate de criterii de eligibilitate pentru fiecare categorie de grupțintă eligibil, documente-suport pentru verificarea eligibilității, precum și criterii de selecție a viitorilor antreprenori, care vor fi detaliate în Procedura de implementare a programului Startup Nation 2024.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței 29/2024, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului va aproba prin ordin procedura de implementare a Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION — ROMÂNIA” ediția 2024, care se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului — condiții specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Prin program, statul își propune să finanțeze cursuri de antreprenoriat pentru un număr total de 29.600 de persoane fizice, în prima fază. În faza a doua, un număr de 7.750 de firme înființate de cei care au urmat cursurile ar urma să primească ajutoare nerambursabile de câte 250.000 lei (50.000 EUR) fiecare, pentru investiții, aceste societăți urmând să creeze 15.500 de locuri de muncă.
Fiecare firmă beneficiară va trebui să-și asigure din surse proprii (sau credite bancare) cel puțin 10% din cheltuielile eligibile.
Beneficiarul ajutorului de minimis va avea obligația de a menține activitatea și de a ocupa locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minimum 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare.
De asemenea, beneficiarul NU are dreptul de a înstrăina acțiunile/ părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii, sub sancțiunea neacordării sau recuperării ajutorului de minimis acordat.
Bugetul Programului Startup Nation 2024 reprezintă echivalentul în lei al sumei de 446.185.295 euro, calculat la cursul InforEuro din luna august 2024. Un procent de 85% sunt fonduri europene și restul de 15% sunt din bugetul de stat.
Acest buget va fi împărțit pe doi piloni de intervenție, ficare cu categoriile sale de beneficiari eligibili, acestea având un caracter mai degrabă social decât axat pe business, în condițiile în care Startup Nation este finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO), care primește bani europeni din fondul social:
Beneficiari eligibili la Pilonul I Startup Nation 2024:
La Pilonul I, vor putea obține cursuri de antreprenoriat și, eventual, ajutor financiar „tinerii sub 30 de ani — persoană cu vârsta între 18 ani și până în 30 de ani neîmpliniți la momentul înscrierii în aplicația electronică aferentă Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION — ROMÂNIA” ediția 2024, pentru a participa la activitățile programului, indiferent de statutul pe piața muncii, inclusiv persoana reîntoarsă în țară”. Aici intră inclusiv românii care se întorc din diaspora și își fac firmă în România.
Bugetul total pentru pilonul I este de 295.750.000 euro, din care:
- pentru regiunea București-Ilfov, 29.750.000 euro,
- pentru restul țării, 266.000.000 euro.
În cadrul componentei specifice pilonului I — Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe antreprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile. Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.
În cadrul pilonului I se finanțează (cu maximum 50.000 EUR fiecare) un număr estimat de 5.250 de întreprinderi înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 locuri de muncă.
Beneficiari eligibili la Pilonul II Startup Nation 2024:
- tineri cu vârsta de peste 30 de ani — persoană cu vârsta între 30 de ani și până în 35 de ani neîmpliniți la momentul înscrierii în aplicația electronică aferentă programului, indiferent de statutul pe piața muncii, inclusiv persoana reîntoarsă în țară;
- persoane în căutarea unui loc de muncă — astfel cum sunt definite la art. 5 pct. III din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv persoana reîntoarsă în țară;
- șomer — astfel cum este definit în art. 5 pct. IV din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv persoana reîntoarsă în țară;
- șomer de lungă durată — astfel cum este definit la art. 5 pct. IV ind. 2 din Legea nr. 76/2002, inclusiv persoana reîntoarsă în țară;
- persoane inactive — persoanele care nu fac parte din forța de muncă, respectiv care nu sunt nici ocupate, nici șomere, inclusiv persoana reîntoarsă în țară;
- persoane din grupurile dezavantajate pe piața muncii — persoane cu nivel scăzut de instruire, ultimul nivel de școlarizare absolvit fiind ISCED 2 ( învăţământ gimnazial – n.r.), persoane cu dizabilități, persoane din comunitățile supuse riscului de excluziune socială, persoane din zonele rurale, persoane eliberate din detenție, tineri postinstituționalizați, inclusiv persoana reîntoarsă în țară.
Bugetul total pentru pilonul II — Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului reprezintă echivalentul în lei al sumei de 150.435.295 euro.
Bucureștiul și județul Ilfov sunt excluse de la finanțarea din Pilonul II Startup Nation 2024.
În cadrul pilonului II se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de antreprenoriat pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile. De asemenea, se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi înființate. În cadrul acestor firme se vor crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.
Când ar putea să înceapă Start-Up Nation 2024
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a declarat recent că își propune să lanseze din luna septembrie 2024 programul Startup Nation, cu partea de înscriere a furnizorilor de cursuri de antreprenoriat și de înrolare a beneficiarilor eligibili la aceste cursuri. Apoi, din octombrie 2024, ar urma să se facă și înscrierea la selecția de planuri de afaceri pentru finanțările de maximum 50.000 EUR/firmă.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.