Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, la data de 14 ianuarie 2022, în jurul orei 04.20, polițiștii au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 26 ani din municipiul Săcele, județul Brașov, care conducea un autovehicul pe DJ103B, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,49 mg/l alcool pur.
În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
De la 1 ianuarie, apa şi canalizarea la Săcele sunt mai scumpe
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.