La data de 18 august 2022, în jurul orei 19.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 22 ani, care conducea un autovehicul pe DJ103A, pe raza localității Tărlungeni, din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,87 mg/l alcool pur.
De asemenea, la testarea tânărului cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis.
În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.