La data de 11 iunie 2020, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov-Biroul Silvic, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, au efectuat o acțiune de verificare pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate cu deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.
Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au constatat faptul că o societate comercială de profil amplasată pe raza localității Zizin, jud. Brașov, nu respectă prevederile Legii nr. 171/2010-Rep., în acest sens fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 11.000 lei.
De asemenea, a fost confiscată faptic cantitatea de 10.26 mc de cherestea, esență rășinoase, fiind dispusă, totodată, confiscarea valorică a cantității de 4.5 mc cherestea, esență rășinoase, în cuantum de peste 3200 lei.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.