Home / Tiroliana la Sacele

Tiroliana la Sacele

cristi popaCanionul „Şapte Scări“ (Masivul Piatra Mare) a fost reabilitat anul trecut, scările şi pasarelele fiind acum din fier zincat, iar din luna iulie va începe construcţia unei tiroliene.

„Lungimea tirolienei va fi de 2.100 de metri şi va fi construită din cabluri zincate din 15-17 tronsoane. Odată cu finalizarea acestei noi atracţii pentru turişti cred că numărul acestora va fi din ce în ce mai mare. Doar pe 1 şi 2 mai, Canionul ‘Şapte Scări’ a fost vizitat de peste 2.000 de turişti. Dacă duminică aveam deschis, numărul turiştilor depăşea cu siguranţă 3.000, dar din cauza vremii nefavorabile obiectivul turistic a fost închis. Oricum, pentru acest an am prognozat ca numărul de turişti care vor vizita Canionul «Şapte Scări» să ajungă la 25.000, dar este posibil ca prognoza noastră să fie depăşită. Sperăm ca turiştii care vizitează acest loc deosebit să păstreze tot ce s-a făcut acolo, să nu arunce gunoaie şi să protejeze mediul“,

 Cristian Popa (foto dreapta), reprezentantul Regiei Locale a Pădurilor Săcele, pentru Agerpres.

Bilete la intrare

Aflat în Masivul Piatra Mare, Canionul „Şapte Scări“ reprezintă nişte chei săpate în calcar, având o lungime de 160 de metri şi o diferenţă de nivel de 60 de metri, la o altitudine de 950 de metri. Defileul este format din şapte trepte între 2,5 şi 15 metri, care îi dau numele, şi care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Şapte Scări, afluent al răului Şipoaiei este crecut. În cuprinsul canionului există şapte cascade, cea mai înaltă fiind de 35 de metri.

Biletul de intrare în Canionul „Şapte Scări“ este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Pentru grupurile organizate care trebuie să fie formate din cel puţin 10 persoane şi însoţite de ghid, preţul biletului este de 5 lei pentru adulţi şi doi lei pentru copii.

Turiştii copii primesc la intrarea în canion echipament de protecţie şi siguranţă format din hamuri şi căşti pentru a-i feri de eventuale accidentări.

sursa: www.newsbv.ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply