Este de notorietate faptul că o campanie electorală se câştigă cu promisiuni care să îi atragă pe votanţi, însa ce se întâmplă atunci când aceste promisiuni nu sunt onorate, transformându-se în mari minciuni electorale?
La Săcele, în 2016, candidatul Virgil Popa a reuşit să câştige fotoliul de primar cu un program electoral ce se dovedeste acum, dincolo de jumătatea mandatului, o mare minciună.
Am aruncat un ochi pe programul electoral al PSD-ului şi am realizat un TOP 5 al acestor promisiuni neonorate!
(1) Creşa până în 2017 sau 2018
O mare promisiune a fost deschiderea unei creşe în Săcele, o idee pe care părinţii şi viitorii părinţi au crezut-o, dar au fost amarnic înşelaţi.
Promisiunea lui Virgil Popa a fost ca până la finalul anului 2018, o primă creşă va fi gata.
Ne aflăm în 2019 şi nu există în orizontul apropiat nicio şansa ca acesta să fie realizată în acest mandat. PROMISIUNE NEONORATĂ!
(2) Săcele, staţiune turistică de interes local până în 2017-2018
Dezvoltarea şi folosirea potenţialului turistic al localităţii noastre a fost un alt subiect de campanie.
Virgil Popa a promis că Săcele va deveni staţiune turistică de interes local până în 2017-2018 şi mai mult decât atât, chiar staţiune turistică de interes naţional până în 2020.
De fapt, până în prezent NU s-a făcut niciun demers în această direcţie, administraţia PSD chiar tăind fondurile pentru studiul de fezabilitate amenajare pârtie de schi şi trambuline schi sărituri în zona Valea Largă, o condiţie pentru ca municipiul să devină staţiune. PROMISIUNE NEONORATĂ!
(3) Modernizarea integrală a Bulevardului Braşovului şi a Bulevardului George Moroianu pe modelul Sinaia până în 2017-2018.
Acesta este una dintre acele promisiuni care frizează ridicolul şi este păcat că unii alegători au crezut-o ca fiind realizabilă.
Sinaia, o statiune turistica de interes national a beneficiat de un proiect de infrastructură cu o valoare de aproximativ 20 milioane de euro şi implementat intr-o perioadă de 26 de luni, reabilitându-se cele mai importante străzi din zona centrală a oraşului: B-dul Republicii, B-dul Carol I şi B-dul Ferdinand precum şi străzile laterale care debuşează în aceste bulevarde.
Să promiţi că vei copia acest model şi îl vei realiza în doar 2 ani, fără a avea un proiect, fără a avea linie de finanţare disponibilă şi fără a avea know-how-ul a fost O MINCIUNĂ IRESPONSABILĂ din partea candidatului Virgil Popa.
Realitatea săceleană este mult mai tristă! În aceşti 2 ani, s-a produs o îmbunătăţire a infrastructurii prin asfaltarea şi plombarea zonală a acestor două bulevarde. Cam atât! PROMISIUNE NEONORATĂ!
(4) Facilităţi fiscale pentru formele care crează locuri de muncă până în 2017-2018
Virgil Popa a promis că va ajuta firmele din Săcele, însa odată ajuns primar comportamentul său s-a schimbat radical.
Singura propunere ce a vizat mediul de afaceri local a fost o propunere de dublare a taxelor şi a impozitelor locale pentru clădirile nerezidenţiale deţinute de persoanele juridice, însă opoziţia a reuşit blocarea acestei iniţiative. PROMISIUNE NEONORATĂ!
(5) Amenajare nod rutier pod Dârste până în 2017-2018
Din păcate, raţionamentul şi judecata dreaptă nu au funcţionat pentru Virgil Popa nici atunci când a promis că va amenaja nodul rutier de la ieşirea din Săcele către Braşov.
Aici, în ultimii ani au existat câteva propuneri de realizare a unor sistematizări, inclusiv prin intermediul unor giratorii, însă nimic nu a fost pus în practică.
La 2 ani şi jumătate de la preluarea mandatului şi aceasta promisiune se dovedeste a fi o mare minciună. PROMISIUNE NEONORATĂ!
Votează şi tu în sondajul de mai jos! Poţi alege mai multe variante!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.