La data de 16 aprilie 2021, în jurul orei 09.35, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza de competență.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 25 ani, a condus un utilaj agricol pe str. Izvoare din municipiul Săcele, iar la efectuarea unei manevre de mers înapoi, a acroșat un autoturism ce se afla parcat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără victime.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul condus nu este înmatriculat sau înregistrat.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul nedînmatriculat”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care va fi propusă soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Investițiile private se înmulțesc la Săcele, dar administrația bate pasul pe loc
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.