Lumea civilizată a adus în viaţa membrilor săi, alături de ideea de muncă asociată cu utilitatea acesteia, nu doar retribuţia pe măsura calităţii şi cantităţii prestaţiei ca una din formele de răsplată a efortului şi a priceperii investite, dar şi ideea de răsplătire a eforturilor prin perioade de concediu stabilite chiar contractual. Există în mentalul omului civilizat ideea de a petrece această perioadă a anului în locuri care dispun de ofertele ce corespund dorinţelor şi exigenţelor fiecăruia dintre noi.
Vacanţele şi concediul au cunoscut de-a lungul timpului evoluţii dintre cele mai spectaculoase plecând de la revenirea la locurile copilăriei şi a plaiurilor natale până la pretenţioasele locaţii exotice în condiţii de excelenţă maximă din care nu lipseşte nimic din ceea ce tehnica şi tehnologia modernă ar putea oferi celui mai pretenţios dintre potenţialii oaspeţi, beneficiari ai unei binemeritate perioade de concediu.
Şi totuşi, urbanizarea excesivă îi răpeşte fiecăruia dintre noi perspectiva petrecerii vacanţei într-o manieră diferită de obişnuitul cotidian, uneori atemporală. Acesta era argumentul esenţial pentru care odinioară, şi în mod deosebit în perioada interbelică, locuri pitoreşti cum erau plaiurile săcelene locuite de familii de gospodari deosebiţi erau căutate pentru posibilitatea revenirii la origini în care se împleteau bucuria unor zile de odihnă cu trăirea nostalgiilor unei lumi lăsate în trecut.
Oamenii sunt interesaţi deopotrivă de trăirea bucuriei întâlnirii cu oameni dragi în atmosfera unei petreceri a timpului plăcută sufletului, susţinută prin satisfacerea tuturor plăcerilor privind bucatele care aduc în prim plan aromele şi gusturile copilăriei, dar şi prin crearea unui fond armonios şi echilibrat necesar odihnei. Gusturile şi exigenţele cetăţenilor se schimbă în timp, renunţându-se la mofturile şi stilul marilor restaurante şi hoteluri, căutându-se intimitatea unei case comfortabile, căldura serviciilor în care fiecare gest şi ofertă sunt pătrunse de spiritul acelei gospodării. Aşa s-a creat în perioada interbelică un lanţ nevăzut de asemenea case care-i integrau pe „sezonişti” (musafirii acceptaţi pentru una-două săptămâni sau chiar pentru o lună şi integraţi familiilor-gazdă). Se trăia într-o perfectă comuniune, cu un program foarte riguros, integrat familiei, cu bucate alese, cu lucruri pregătite în casă. Toate aceste lucruri se încearcă acum să fie recompuse de cei care oferă diverse servicii turistice, dar modul în care se operează pentru reconsiderarea lor conduce într-o măsură mai mică sau mai mare la ideea de restaurant.
Aceste servicii de odihnă şi recreere sunt căutate de fiecare persoană din diverse motive.
Poate pentru că omul caută o oază de linişte, trecutul acelei oaze, caută viaţa oamenilor de odinioară cu părţile ei romantice, oameni ce au conferit acestor locuri farmec şi căldură sufletească, caută chiar parte din sufletele celor care au înnobilat acest loc cu ineditul său. Poate pentru că turismul a fost, este şi va fi mereu parte din istoria fiecărui oraş, pentru că omul caută trecutul şi „comorile” care fac cinste zonei respective şi vrea să găsească o modalitate pentru a evada din rutina cotidiană. Acesta este scopul turismului, un mijloc de a te elibera de povara unei zile, a unor lungi şi istovitoare săptămâni de muncă, de monotonia vieţii care uneori este letală. Omul vrea diversitate şi este dornic să întâlnească locuri noi, cu un farmec deosebit pentru că turismul reprezintă fascinaţia întâlnirii cu necunoscutul, cu ceva inedit şi deosebit.
Totuşi, succesul turismului nu constă doar în a căuta în exterior ceva ce nu ai, ci şi în a căuta în interior, la tine acasă, rearanjând piesele de puzzle care se află aici, astfel încât valorile locului să nu moară şi să fie redescoperite puţin câte puţin. Săcelele reprezintă un caz fericit al îmbinării unor traiectorii existenţiale care poartă în ele şi farmecul divin al locurilor, şi paginile unei existenţe pastorale neobişnuite, şi deschiderea oamenilor spre comunicare, desăvârşita lor ospitalitate, spre hărnicia lor, spre bucuria întâmpinării oaspeţilor cu bucate alese, rod al unor experienţe culinare seculare, bazate pe produsele tradiţionale ale oierilor de odinioară. Acest amănunt nu poate fi indiferent unor oameni cu înclinaţii spre călătorie şi descoperiri de locuri noi, atât ca peisaj, cât şi ca profil al existenţei.
Astfel că şi la Săcele, cei care conduc destinele meleagurilor noastre trebuie să fie mai inventivi şi mai atenţi cu valorificarea datului tradiţional, trebuie să gândească mai creativ la acest aspect al vieţii pus în egală măsură la dispoziţia vizitatorilor noştri, dar şi la a acelor localnici care doresc cu anumite ocazii să retrăiască momentele de odinioară ale vieţii şi tradiţiilor înaintaşilor lor. Cei care au puterea de decizie trebuie să înveţe să dea un nou suflu oraşului pentru ca, atunci când cei care vor căuta să se relaxeze pe plaiurile atât de frumoase prin simplitatea lor, să privească aceste locuri cu ochiul unui turist şi să găsească şi aici modalităţi plăcute ochiului, minţii şi sufletului prin care să se destindă şi să răsufle uşuraţi după câteva zile grele de muncă. Cel care vrea să trăiască ca odinioară, să se integreze în trecut şi să devină una cu acesta, ar putea, dacă ar exista câteva minţi luminate şi cu voinţă, să afle şi la Săcele locuri care evocă trecutul şi care amintesc de principalele ocupaţii ale mocanilor, oieritul şi negustoria. Ce-ar fi ca şi aici să recreem această lume care mai păstrează parfumul deceniilor, poate chiar secolelor trecute? Atunci, turismul s-ar face, nu cu suplimentare de tehnică deranjantă, atât fizic, cât şi psihic, ci prin aducerea elementelor de odinioară în prezent. Prin susţinerea financiară şi materială a gospodăriilor care pot produce tradiţional, s-ar putea reconstitui casele de pe vremuri, răcoroase, plăcute sufletului şi inimii, cu flori viu colorate în pridvor, cu o curte bogată cu animale şi păsări domestice tradiţionale care încântă ochiul vizitatorului, cu pomi umbroşi, hrană ecologică şi proaspătă (lactate, brânzeturi, pâine de casă, plăcinte mocăneşti, sarmale în oale de lut şi supe ca pe vremea bunicii, tocăniţe de berbec fierte la ceaun şi servite cu mămăliguţă, un pahar de vin bun, din struguri culeşi din propria recoltă sau de undeva de pe Valea Călugărească sau Odobeşti), cu o masă de prânz luată la o oră anume şi încheiată cu delicioasele plăcinte mocăneşti cu brânză de burduf, în care totul să reamintească că aşa trăiau generaţiile anterioare.
Măsura în care săcelenii care se vor angaja în practicarea serviciilor de turism specific zonei vor reuşi să refacă oferta de delicatese săcelene (preparate lactate – iaurt, lapte gros, lapte bătut, brânzeturi; preparate din carne de porc crescut şi hrănit tradiţional din care să se producă deliciosul jambon, slaninuţa, cârnăciorii, răciturile şi şoriciul care ţi se topeşte în gură, acompaniate toate de ţuiculiţa de dincolo de munte de la Văleni) va constitui un punct important de plecare spre succes, iar publicitatea se va naşte de la sine şi va deveni o forţă capabilă să învingă orice concurenţă, oricât de acerbă ar părea ea.
Desigur că un asemenea mod de primire a turiştilor nu ar exclude posibilitatea realizării de întâlniri cu prietenii, cu oamenii locului, cu cei care reuşesc să strângă în jurul lor, prin farmecul graiului şi al povestirii, o audienţă numeroasă, întâlniri care să nu poarte cu sine pecetea restaurantului, a localului sau a cârciumii, ci să se petreacă simplu, în mijlocul naturii, pe o bancă sau o laviţă, în faţa unei mese din lemn, aranjată cu fructe proaspăt culese sau cu dulciuri de casă, alături de câinele care latră, de găina care cotcodăceşte sau de păsările care încântă auzul cu trilul lor. Turiştii şi-ar putea confecţiona, cu ajutorul localnicilor, folosind tiparele de altădată, diferite obiecte vestimentare consacrate zonei (cojoace, ii, năframe), în casele în care vor fi găzduiţi existând aşa-numitele „homespun”, adică acele ateliere de croitorie care folosesc etaloanele şi materialele de pe vremuri.
Casele vechi din Săcele ar putea fi refăcute, restaurate, păstrându-se stilul şi specificul vechi, cu porţi mocăneşti veritabile, iar aici turismul ar putea deveni unul de succes, un adevărat model apropiat de idealul dorit de omul ce se prinde într-o asemenea aventură. Turiştii ar urma să fie cazaţi în gospodării care să facă pâine, produse lactate, produse de patiserie, dulceţuri celebre de pe vremea bunicilor în curţi frumos amenajate unde să vină să se odihnească şi să guste din bunătatea produselor, iar dacă serviciile vor fi pe măsură, clienţii vor veni şi vor reveni pe aceste plaiuri binecuvântate, îmbătaţi de parfumul trecutului şi de cel al lucrului bine făcut. Astfel, turismul trebuie să păstreze din specificitatea zonei, cu obiceiurile şi mâncărurile proprii.
Realizând o analogie între târgurile care se făceau în zona Braşovului şi a Săcelelui, dar şi în alte regiuni ale ţării, când negustorii săceleni plecau la Bucureşti cu preparate din carne, brânzeturi adevărate pregătite în instalaţii specifice adiacente stânelor, şi la Săcele s-ar putea organiza astfel de târguri cu produse de-ale locului, după reţete vechi al căror superlativ a fost îndelung încercat de-a lungul anilor, o piaţă tradiţională săceleană, dar nu o dată sau de două ori pe an, ci măcar o dată pe săptămână (cum era „Târgul de luni” când veneau din zonele învecinate şi din depărtări producătorii de legume, fructe şi tot felul de produse de uz casnic) pentru a se produce o permanenţă, atrăgându-se astfel un număr tot mai mare de turişti şi promovându-se bunătăţile locale.
Poate că în proiectele verbale există asemenea idei, dar ele trebuie să se transforme în realitate, să se treacă de la vorbele despre tradiţie la fapte. Chiar dacă s-a început prin a se amenaja câteva locaţii în pădurile săcelene cu băncuţe şi mici adăposturi, acestea ar trebui să existe în cât mai multe locuri pentru ca cei care ies la plimbare sau cei care vor să scrie, să picteze în aer curat, în mijlocul celei mai frumoase surse de viaţă şi inspiraţie, să îşi petreacă timpul într-un mod cât mai confortabil şi revigorant. Prin câteva mijloace simple, dar utile şi care pot provoca o schimbare considerabilă, omul ar simţi o îmbunătăţire a calităţii timpului petrecut în calitate de turist, chiar dacă asta înseamnă doar contemplarea schimbărilor din natură, fiind cuprins de armonia dintre plante şi animale, de echilibrul pe care ar trebui să învăţăm să-l păstrăm.
Şi pentru că omul mai are nevoie, pe lângă hrană şi plimbări, de câteva momente de socializare, de comunicare cu semenii săi, ar putea să se înfiinţeze cluburi tematice ale tinerilor în cadrul fostelor case de cultură, în care să fie organizate întâlniri interactive, seri de dans cu trataţiile de rigoare, în care tinerii să aibă ca subiecte de discuţie perspectivele şi aspiraţiile lor, în care prietenia şi comunicarea să cuprindă sfere cât mai largi. Totodată, tinerii vor fi învăţaţi să respecte anumite tipuri de ţinută conforme cu evenimentul, conferind întâlnirilor eleganţa şi distincţia pe care cu toţii o dorim în anumite împrejurări. Drumeţiile şi excursiile în jurul oraşului, în zonele binecuvântate de divinitate cu peisaje care îţi fură inima şi ochii, ar mai putea constitui un punct important de dezvoltare în infrastructura turistică, ca şi întâlnirile, de tipul seratelor sau al cenaclurilor cu personalităţi ale vieţii săcelene de unde cei mai tineri pot afla amănunte interesante, adevărate înţelepciuni de viaţă.
Tradiţiile săcelene sunt pe cale de dispariţie şi, de aceea, trebuie ajutate să supravieţuiască şi să se consolideze, să cuprindă o formă fezabilă. Dacă asemenea lucruri nu se vor înfăptui până când nu dispar şi ultimii martori ai turismului săcelean din trecut, posibilitatea dezvoltării unui turism original care să ajute la promovarea oraşului va fi greu de realizat pentru că această chestiune nu va mai putea fi recuperată. Este necesar să se întreprindă un efort de refacere a fiinţei spirituale şi materiale a oraşului, de reanimare şi promovare în rândul noii generaţii a tradiţiilor. Tinerilor trebuie să li se ofere modelul tradiţional care nu se face doar prin afirmarea dorinţei, ci şi prin transpunerea ei în realitate. Chiar dacă perspectiva prezentată poate părea una puternic idealizată, o parte din ideile expuse pot fi transpuse în fapte, dacă există un sprijin material şi financiar, dorinţă, dar mai ales voinţă pentru reînvierea trecutului prin intermediul turismului.
Alexandra-Giorgiana Banciu
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.
