Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală”.
Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că, în data de 02 martie 2023, un bărbat, în vârstă de 46 ani, pe fondul unui conflict spontan, şi-ar fi agresat fizic concubina la locuința acestuia din localitatea Săcele.
În data de 7 martie 2023, întrucât femeia acuza dureri mari în urma loviturilor primite, concubinul a transportat-o la o unitate medicală, unde aceasta a rămas internată.
Ulterior, femeia a suferit o intervenție chirurgicală iar medicii legiști au concluzionat că leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei și va rămâne cu infirmitate fizică permanentă post splenectomie.
În urma anchetei desfășurate, polițiștii au dispus reținerea persoanei suspecte pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea ei în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate la acest moment în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.