La data de 14 decembrie 2021, în jurul orei 20.20, Poliția Municipiului Săcele a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiul Săcele, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie..
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, femeia în cauză ar fi fost agresată fizic de către soțul său, în timp ce aceștia se aflau la domiciliul comun din municipiul Săcele, județul Brașov.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în familie”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.