Sambata dimineață, în jurul orei 10.00, un polițist de la Secția 2, în timp ce se afla în timpul liber, pe bulevardul Victoriei din Brașov, a observat că un bărbat este victima unei infracțiuni de tâlhărie, conform realitateadebrasov.net
Agentul șef de poliție a urmărit persoanele implicate și a reușit să o imobilizeze pe una dintre acestea. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 23 de ani, în timp ce se afla pe bld. Victoriei din Brașov, ar fi fost agresat fizic de către o persoană, fiind lovit în zona feței și i-ar fi sustras mai multe bunuri pe care le avea în mână.
Persoana bănuită de săvârșirea faptei, care era însoțită de o altă persoană, a părăsit locul faptei.
Aflându-se în apropiere, polițistul a reacționat prompt, urmărind cele două persoane și reușind, în scurt timp, imobilizarea uneia.
Este vorba despre doi tineri în vârstă de 15 ani, din municipiul Brașov și 19 ani, din municipiul Săcele.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov vă recomandă să apelați de îndată numărul unic de urgență 112 dacă sunteți victima sau martorul unei infracțiuni!
Un om de afaceri săcelean vrea să construiască un service auto
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.