Polițiști brașoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “încălcarea dispozițiilor dispuse prin ordinul de protecție” și ”violență in familie”.
Astfel, din cercetările, pe care polițiștii le-au efectuat până în prezent, a reieșit faptul că, în data de 11.02.2023, un bărbat cu vârsta 23 de ani, din municipiul Săcele, ar fi agresat-o fizic pe fosta soție, după ce acesta ar fi întâlnit-o într-un centru comercial din oraș.
Toate acestea s-ar fi petrecut prin încălcarea unui ordin de protecție, emis de un judecător pe numele bărbatului, în care acestuia îi era interzis să se apropie de persoana vătămată.
Polițiștii au efectuat investigații pentru identificarea bărbatului, însă cel căutat a încercat să se ascundă, fiind găsit în cursul zilei următoare.
Față de probatoriul existent, polițiștii au emis o ordonanță de reținere prin care s-a dispus reținerea bărbatului și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului cu propunere corespunzătoare.
La acest moment cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.