Joi, 12 octombrie a.c., între orele 06.00 – 09.00, polițiștii Serviciul Rutier Brasov au desfășurat în întreg județul o acțiune cu efective mărite care a vizat reducerea victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transporturilor rutiere publice de persoane efectuat prin curse regulate si ocazionale.
Acțiunea a avut drept scop impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane și circulația pe drumurile publice iar aspectele urmărite au fost:
- legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate şi ocazionale;
- deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
- verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente.
- respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;
- verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
- verificarea inspecției tehnice periodice a autovehiculului;
- verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;
- respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri;
Astfel, 33 de polițiști au acționat pe toate drumurile naționale din județ, au controlat 73 autovehicule și au efectuat testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat pentru tot atâția conducători auto.
Au aplicat 41 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 14 850 lei, pentru abateri precum lipsa documentelor specifice de transport, defecțiuni tehnice la autovehiculul condus sau nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță.
De asemenea, polițiștii au reținut 2 permis de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru doi conducători de autoturisme aflați sub influența băuturilor alcoolice și au reținut 3 certificate de înmatriculare pentru neefectuarea în termenul legal a inspecției tehnice periodice.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.