Judeţul Braşov este un campion la nivelul Regiunii Centru în atragerea de fonduri europene prin intermediul programelor operaţionale disponibile în perioada 2014-2020.
Din anul 2017 şi până în prezent, am implementat 500 de milioane de lei din bani europeni nerambursabili în 22 de proiecte care au generat bunăstare în comunităţile locale deservite de drumuri judeţene modernizate sau condiţii mai bune de diagnostic şi tratament în spitalele publice aflate în administrarea Consiliului Judeţean Braşov.
În aceste zile în care găzduim lucrările reuniunii Comitetului de Monitorizare pentru Programul „Regiunea Centru”, dincolo de cifrele şi de proiectele prezentate de specialiştii noştri, impresionante sunt efectele pe care implementarea fondurilor europene le generează în societate.
Judeţul Braşov cunoaşte în ultimii ani o dezvoltare extraordinară, care l-a transformat, conform presei naţionale, într-un judeţ-magnet al României, în care calitatea vieţii este una ridicată.
În perioada 2011-2021, o sută de mii de români s-au mutat în judeţul Braşov!
Sunt sigur că această reputaţie bună a judeţului Braşov la nivel naţional şi nu numai, se datorează în mare măsură proiectelor pe care le-am implementat şi seriozităţii cu care atât administraţia publică judeţeană, cât şi autorităţile locale au abordat problematica absorbţiei fondurilor europene.
Vom munci serios şi pe mai departe pentru a menţine cât mai sus ştacheta dezvoltării şi bunăstării judeţului Braşov!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.