Home / Actual / (VIDEO) Ping-pong cu angajații de la Servicii Săcelene. Primarul Popa Virgil spune că aceștia nu își pierd locul de munca, dar RAT Brașov spune că nu ii preia

(VIDEO) Ping-pong cu angajații de la Servicii Săcelene. Primarul Popa Virgil spune că aceștia nu își pierd locul de munca, dar RAT Brașov spune că nu ii preia

Poate printre cei mai îngrijorați și interesați spectatori ai discuțiilor despre venirea RAT Brasov la Săcele începând cu 1 septembrie 2023, sunt cei 80 de angajați ai Serviciilor Săcelene SRL.

De viitorul profesional al acestora (și al familiilor lor) se vorbește mai puțin, deși a existat o declarație a primarului Popa Virgil conform căreia ”nimeni nu va rămâne fără loc de muncă”.

Ba mai mult decât atât, primarul a plusat într-o emisiune în cadrul NOVA TV, în care a afirmat că toți angajații Servicii Săcelene SRL vor fi preluați de RAT Brașov, cu excepția celor ce nu doresc de bunăvoie să meargă acolo. (video jos – sursa NOVA TV)

RAT Brasov însă, prin comunicatul de presă ce a dezmințit orice discuțiă oficială de preluare a transportului de la Săcele (!!!), a catalogat în mod indirect ca o minciună și afirmația lui Popa Virgil legată de preluarea angajaților Serviciilor Săcelene.

Iată ce spune comunicatul: ”Consiliul de Administrație al RATBV S.A. nu a fost implicat în niciun fel de discuție, negociere sau plan de preluare a transportului public de pe raza municipiului Săcele, deși, conform atribuțiilor sale, CA are ca și competență de bază stabilirea direcțiilor principale de activitate și dezvoltare ale societății (conform OUG 109/2011).

Mai mult decât atât, din declarațiile publice ale persoanelor direct implicate – respectiv primarul Municipiului Săcele, dl. Virgil Popa – rezultă tot cu caracter de certitudine faptul că SC RATBV SA va prelua în mod automat angajații SC Servicii Săcelene SRL, aspect ce nu are nicio bază reală sau legală.” (sursa comunicat complet aici)

În acest moment, structura de personal a celor de la RAT Brașov numără aproximativ 800 de persoane, ceea ce înseamnă că o preluare ( a se înțelege angajare ) a celor ce activează în Serviciile Săcelene ar însemna un plus de 10% (80 de persoane). 

Ori 10% creștere de personal înseamna în mod automat și o creștere a bugetului de cheltuilei cu personalul (salarii, prime, taxe și impozite, etc), o creștere ce nu poate fi prinsă de la 1 septembrie decât printr-o rectificare bugetară a principalului finanțator al celor de la RAT, numind aici Consiliul Local al Municipiului Brașov.

În plus, din surse oficiale, cei de la RAT Brasov nu sunt încântați de ideea de a fi fortați să preia personal ce nu a fost triat prin procesul de recrutare de către Resursele Umane ale societății metropolitane, deoarece concurenta pentru un job la RAT este foarte mare, listele de doritori fiind pe măsura.

În aceste condiții, stă oare în picioare afirmația lui Popa Virgil că oamenii se vor regăsi de la 1 septembrie la RAT Brașov sau este doar o gogoriță ce are ca scop calmarea spiritelor deja tensionare din rândul angajaților Servicii Săcelene SRL?

Indiferent cum se va finaliza această poveste, rămâne în urmă amărăciunea descoperirii că, așa cum a spus Popa Virgil, hotărârea de a ceda transportul a fost luată acum câteva luni bune (tot citat din emisiunea NOVA TV), iar primarul și conducerea Serviciilor Săcelene nu au binevoit să îi anunțe și pe oamenii ce depind de un salariu în aceste vremuri complicate din punct de vedere economic.

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia