Home / Viorica Dăncilă, primul ministru al României, a efectuat o vizită la Săcele.

Viorica Dăncilă, primul ministru al României, a efectuat o vizită la Săcele.

De 3-4 zile administrația de la Săcele, și nu numai ea, fierbea de nerăbdare! 

S-a asflatat pe ocolitoare în weekend, chiar și pe ploaie, spun gurile rele, s-au toaletat spațiile verzi, s-au udat florile, s-au vopsit bordurile…

S-a muncit ca-n vremurile bune de altadată înaintea unei vizite oficiale de la Centru.

Toate acestea pentru că Viorica Dăncilă, primul ministru al României, însoțită de autorități naționale și județene, a efectuat ieri, 20 mai, o vizită la Săcele.

Primul-ministru a vizitat platforma industrială Electroprecizia și a avut întâlniri cu managerii companiilor care își desfășoară activitatea pe platformă și cu reprezentanții administrației săcelene, în frunte cu primarul Virgil Popa.

Aceasta a remarcat faptul că una din companiile de pe platformă, Electroprecizia Electrical Motors a primit 7,5 milioane de lei din partea Guvernului român pentru un proiect de extindere a capacității de producție.

De altfel, primul-ministru Viorica Dăncilă a subliniat faptul că a dorit în mod special să viziteze o companie cu capital integral românesc și că va susține în continuare astfel de investiții.

Din delegația care a însoțit pe primul ministru în municipiul Săcele au mai făcut parte ministrul Sănătății – Sorina Pintea, ministrul Finanțelor – Eugen Teodorovici, ministrul Apărării – Gabriel Leș și ministrul Economiei – Nicolae Bădălău.

foto cover: Municipiul Sacele

Incident neplăcut! Turist mușcat de o viperă berus în weekend la Săcele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia